luni, 20 octombrie 2014

Povestea unui olandez cu sange romanesc

Ceea ce urmeaza sa cititi este povestea unui om care a avut o dorinta cand era adolescent si care s-a luptat pentru a-si indeplini visul.

Inca din perioada liceului imi doream 3 lucruri: sa am un servici, sa am o masina si sa-mi intemeiez o familie.
 Dupa ce am terminat liceul am vrut sa dau la facultate. Insa parintii mi-au spus ca va fi greu sa ma intretina in facultate pentru ca nu aveau resursele financiare pentru asta. Nu s-au gandit ca poate as fi invatat bine si poate as fi luat o bursa. Asa ca in loc sa dau examen la facultatea de medicina am dat examen la scoala postliceala sanitara din oraselul in care locuiam. Prima data am dat la cea particulara (cu taxa) si am fost admis. Parintii mi-au spus ca daca dau si la cea de stat si intru, cu banii care ar fi trebuit sa-i dea pe taxa scolara mi-ar fi platit scoala de soferi. Ok, am fost de acord. La cateva saptamani distanta am fost admis si la cea de stat. Bucurie mare pentru mine ca in sfarsit voi avea permis de conducere, bucurie si pentru parinti ca nu vor plati 3 ani de zile taxa scolara.

Dupa ce am terminat scoala.....a venit armata. A trebuit sa fac un an de zile stagiul militar. Nu l-as mai face! Dupa acel an de zile ca soldat, aminceput sa-mi caut de munca. Locuri de munca pentru asistenti medicali erau putine 2-3 si se scoteau la concurs o data la 4-5 luni. In plus trebuia sa cunosti pe cineva sa dai ,,darul'' ca sa fii sigur ca obtii acel post. Si nu era ieftin! Pentru un tanar care tocmai terminase stagiul militar 1500 euro erau foarte mult si asta acum mai mult de 10 ani. Asa ca tot printr-o cunostinta, pe care mi-am facut-o pe durata stagiului militar, mi-am gasit de munca, dar nu in domeniul sanitar ci la o spalatorie auto. Da! Dupa 15 ani de scoala ma angajasem ca muncitor necalificat la o spalatorie auto a unei fabrici de mezeluri.

Un an de zile am lucrat la spalatorie. Iarna , la -15 grade Celsius eu spalam dubite cu apa fierbinte impreuna cu un coleg. Eram multumit ca am proprii bani si ca puteam sa invit si eu o fata in oras fara sa mai cer bani parintilor. Tin minte ca din primul salariu mi-am luat un telefon mobil. Eram asa mandru!!!! Norocul meu a fost ca inainte de sarbatori au fugit 2 agenti de vanzari cu incasarile de la firma unde lucram. Cum nu aveau pe cine sa gaseasca in termen asa de scurt pentru postul de agent de livrare, stiind ca am permis de conducere m-au intrebat daca vreau sa lucrez ca ,,distribuitor''. Nici nu am mai stat pe ganduri. Asa a inceput cariera mea in ,,distributie''.

Mama imi tot spunea sa mai incerc si la spital, poate intru si fara sa dau spaga. Ceva imi spunea ca mai bine sa mai astept. Visul meu acum era sa plec in strainatate. Sa lucrez acolo, sa fac bani si dupa cativa ani sa ma intorc in Romania sa-mi iau apartament......

Dupa un an si jumatate ca agent de livrare, primesc telefon de la verisoara mea din Olanda si ma invita la Bucuresti sa ma duc sa-i vizitez la hotel unde stateau. Eu tot vroiam sa merg acolo ca sa-mi iau costum de nunta, nunta lor care urmau sa o faca in Romania. Ajuns la Bucuresti, dupa vreo ora si ceva imi spune...stii, tu nu ai nevoie de costum. Nu stiam la ce se refera. Ca apoi sa-mi propuna sa plec in Olanda, sa stau aici pe perioada vacantei lor si apoi cand se intorc ei imi vor gasi ceva de munca, in constructii. Era o problema: plecarea era peste 3 zile. Trebuia sa anunt la firma si nu stiam daca ma vor lasa sa plec. Sotia cunostintei care imi gasise postul acela de spalator era director adjunct la firma. Asa ca am mers la ea si i-am spus ce oportunitate mi se oferise. Mi-a spus ca ii pare rau ca plec de la ei, dar la o asa sansa nu trebuie sa dau cu piciorul.

Au urmat aproximativ 3 ani in care faceam curse regulate Romania-Olanda cu autocarul. Trei luni stateam in Olanda, doua saptamani in Romania, pentru ca trebuia sa-mi reinnoiesc viza. Am lucrat la inceput in constructii, daramam pereti, vopseam, incarcam molozul in saci, sapam santuri....Mai tarziu imi gasise verisoara mea la un prieten de-al lor ca sofer. Un fel de sofer multifunctional: duceam si luam copiii de la scoala, il duceam pe el (patronul) peste tot, livram marfa (spanac) cu o dubita la  magazine, cu aceeasi dubita mergeam la en-gros sa iau marfa pentru magazinele lui sau transportam muncitorii la serele lui. Programul meu era de la 6 dimineata la 12-1 noaptea. Era obositor, dar tot timpul ma gandeam ca la sfarsitul lunii primesc banii cu care as putea sa-mi realizez visul. Nu am consumat nici un fel de drog, cu toate ca aici in Olanda le gasesti foarte usor.

La un moment dat au aparut tensiuni din pricina faptului ca eu nu mai aveam timp liber. Ajunsesem sa dorm doar 3 ore pe noapte si ziua in masina. Asa ca mi-am facut bagajul si m-am intors in Romania. Dupa 3 ani de zile abia aveam bani cat pentru ,,cadoul'' de la spital.

M-am angajat ca agent de vanzari la o firma de distributie mai mica si am inceput de la capat in Romania. Salariul il aveam in functie de vanzarile si incasarile ce le aveam. La inceput castigam putin, apoi incepuse sa fie din ce in ce mai bine. Cand in sfarsit aveam ruta cu clientii mei, imi spune seful ca trebuie sa preiau alta ruta care nu mergea deloc. Am fost nemultumit la inceput dar fiind optmist mi-am spus ca trebuie sa mearga....si incet incet au inceput sa creasca vanzarile dar si incasarile. In timpul acesta am fost cooptat intr-o ,,organizatie'': Delfin. Asta e o alta poveste despre care o sa va scriu separat. Important e ca am pierdut 2500 de euro, o parte din bani ii aveam, cealalta i-am imprumutat de la banca. De la cel care m-a ,,racolat'' aveam sa aflu ca la spital era un anunt unde scria ca se cauta asistenti medicali pentru Olanda. Bingo!!! Imediat am luat legatura cu firma respectiva, in vara am fost la interviu si in toamna eram din nou in Olanda. De data asta ca asistent medical!!

Aproximativ 6 luni de zile am urmat un curs intensiv de limba olandeza si dupa inca 6 luni am primit permisul de munca si am inceput sa lucrez. Din primul salariu mi-am luat o masina: honda CRX din 1991. Acum visul meu din liceu incepea sa prinda contur. Servici aveam, masina imi luasem, urma sa-mi gasesc jumatatea. Trei ani au trecut pana am gasit-o. Despre aceasta perioada am mai scris. Ceea ce vreau sa spun este ca a inceput sa-mi placa aici. Asa de mult incat mi-am luat o casa si am renuntat la cetatenia romana.


Olanda m-a adoptat. Romania nu a stiut sa ma pretuiasca. Degeaba mi-a oferit scoala gratuit daca nu a stiut sa ma tina langa ea. Eu nu am tradat-o, am vrut doar sa supravietuiesc in conditii decente. Era o vorba: Romania e frumoasa, pacat ca e locuita.

In prezent locuiesc in Olanda, am pasaport olandez, am familia mea (sotia si fetita noastra), avem o casa frumoasa, avem servicii, suntem sanatosi, avem doua masini si suntem FERICITI!!!!!!

Sfatul meu pentru voi, cei care cititi, este sa fiti optimisti si sa credeti in telul vostru!!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu