vineri, 7 noiembrie 2014

Grecul din ,,Casa Turceasca''

Se intampla in Olanda.
In urma cu  o jumatate de secol emigra in Tara Lalelelor. El, grecul, ii voi spune Domnul P. Era tanar, vorbaret, plin de viata si muncitor. Lucra oriunde, era omul bun la toate. Avea insa si defecte, unul dintre ele afectandu-i restul vietii intr-un mod ireversibil: era INCAPATANAT.

Eu l-am cunoscut in ultimul lui an de viata. Ma angajasem la o casa de batrani cu profil turcesc ca asistent medical. Mobilierul in sala de mese era in stil turcesc, mancarea si o parte din personal erau turci, se vorbea mult in limba turca, iar la televizor erau numai programe turcesti. Am fost mirat sa-l gasesc pe el, domnul P. aici. Nu vorbea decat limba olandeza, iar cand era nervos mai injura si in italiana sau greaca. Greutatile vietii, dar in special incapatanarea sa l-au lasat fara picioare, la propriu. Avea picioarele amputate de sub genunchi din cauza diabetului. Tot din cauza diabetului nu mai vedea bine, iar de urinat o facea printr-o sonda urinara. El incerca pe cat posibil sa faca totul singur, la fel ca inainte. Nu dorea sa fie o povara pentru cei din jur.

Fiecare zi era aproape la fel pentru el. Era ajutat sa se imbrace (pantalonii) dimineata, protezele pentru picioare, apoi se spala si cobora singur cu liftul in caruciorul cu rotile. Tot ceea ce manca era bogat in ulei de masline. Asta ii facea placere. Era cunoscut ca un om ce niciodata nu era multumit. Tot timpul avea ceva de comentat. In zilele cand era linistit ne faceam griji, oare ce o fi cu el de este asa linistit. E oare bolnav?! Acum cand scriu, ma gandesc ca in acele momente cand domnul P. era linistit, insemna ca el era prezent doar trupeste, mintea lui era in alta parte. Se gandea probabil la vremurile cand putea sa mearga, sa alerge, sa joace fotbal si sa rada din tot sufletul. Majoritatea timpului il petrecea in camera lui. Se uita la televizor sau la filme documentare pe casete video.

La inceput am crezut ca e un om rau, hapsan. Pe parcurs insa m-am convins ca felul acesta al lui de a fi era din cauza frustarii ce o avea: ca nu mai era un om normal. La inceput cu greu puteai purta o discutie cu el. De cele mai multe ori trebuie sa-l asculti. Daca nu erai de acord cu el imediat se enerva. Intotdeauna imi vorbea despre doctorul ce i-a amputat picioarele. Il lasam sa-si descarce sufletul si apoi incercam sa schimb subiectul. Aduceam vorba despre fotbal. Era fan PSV Eindhoven si-mi povestea de toate meciurile la care fusese. I-am propus de multe ori sa mergem pe stadion, dar nu vroia. Cu o voce abia perceptibila imi spunea ca nu are cum, pentru ca nu mai are picioare. Cand ii spuneam ca ii imping eu caruciorul si o sa stam in coltul rezervat celor in carucioare se enerva si nu mai vroia sa mai vorbeasca despre nimic.

Cu timpul a inceput sa fie mai deschis si incepea sa-mi povesteasca mai multe. Vorbeam despre politica, despre  masini, despre cate iubite a avut el sau despre cum se ducea la Amsterdam in ,Cartierul rosu'' dupa ce lua salariul, despre locurile pe unde a muncit. Mi-a enumerat multe orase din Olanda, aproape in toata Olanda lucrase. Ii placea sa ma tachineze si sa-mi spuna ca ceea ce fac eu e munca de femei. Eu ar fi trebuit sa lucrez pe santier, acolo e munca de barbati. Nu ma suparam si-i spuneam ca ceea ce fac, fac cu placere. Imi place sa ajut oamenii. Nu ma duceam la servici doar ca sa treaca timpul. Ma implicam asa de mult incat tot timpul le atrageam atentia colegilor care nu-si faceau treaba asa cum trebuie.

Familia era un subiect tabu pentru el. Abia dupa jumatate de an mi-a spus ca are copii dar nu stie pe unde sunt,in Grecia sau in Olanda. Atat! Altceva nu a mai vrut sa spuna, nici eu nu am insistat. Probabil suferise prea mult ca sa-si aduca din nou aminte. Nu a primit niciodata o vizita. Nici macar de la mentorul lui, persoana ce trebuia contactata in caz ca se intampla ceva cu domnul P. Intr-o zi imi spune:,, niciodata sa nu aduci in casa un ,,prieten''; Eu am ajutat pe cineva din Grecia, l-am tinut in casa si dupa aceea mi-a luat nevasta si m-a dat afara din casa. De atunci nu am mai avut incredere in nimeni.''

In urma cu 2 luni aveam tura de seara. Normal, in fiecare seara in jur de 21.00 treceam pe la el ca sa verific daca e in pat si daca are nevoie de ceva. In acea seara am trecut cu o ora mai devreme. Am intrat, l-am salutat, dar nu am primit nici un raspuns. Cand m-am apropiat de pat l-am gasit pe domnul P. bolborosind ceva, iar ochii stateau sa-i iasa din orbite, asa de multa frica se citea pe fata lui. Imediat mi-am dat seama ca ceva e in neregula cu glicemia lui. Am sunat imediat colega ca sa-mi aduca aparatul de masurat glicemia, aparatul de masurat tensiunea, cel de masurat oxigenul din sange si termometrul. Domnul P. era palid la fata, transpirat, nu putea vorbi iar o data cu trecerea timpului din cand in cand inconstient. Incercam sa-l tin pe cat posibil treaz vorbind cu el. Aparatul de masurat glicemia imi dadea eroare, asta insemnand ca era sub 1. In timp ce eu faceam controalele, colega mea a sunat doctorul de garda. A facut insa o greseala imensa cand i-a spus acestuia ca domnul P. mancase cu ceva timp in urma. Complet fals! Eu nu am auzit-o si timp de 20 minute am tot sunat doctora sa-i spun ca are hipoglicemie si ca nu stiu cat timp va mai rezista daca nu i se administreaza injectia cu Glucagon, el nemaifiind in stare sa bea ceva dulce sau sa manance paine cu gem. Ea imi tot repeta ca nu e bun aparatul, pana cand aduce in discutie faptul ca domnul P. tocmai ce mancase si ca nu e posibil sa aiba hipo, dimpotriva hiper. I-am explicat ca atunci cand apare LOW pe ecranul aparatului, asta inseamna ca e hipo, iar cann apare HI, are hiper. I-am spus ca ultima oara mancase acum 3 ore si nici atunci consistent. Pana la urma am convins-o si astfel am putut sa-i administrez intramuscular 2 seringi cu Glucagon la interval de 10 minute. Dupa cea de a doua seringa administrata a inceput sa-si revina si sa vorbeasca. Nu stia ce se intamplase cu el. Eu eram cel mai fericit!! Ii SALVASEM VIATA!

Au urmat cateva saptamani linistite, dupa aceea insa domnul P. a inceput sa nu se mai simta bine. Corpul lui retinea lichid. Ca un facut, tot pe tura mea s-a intamplat sa se simta brusc rau. Doctorul de garda din acea zi de sambata l-a trimis imediat la spital. A stat acolo cam o saptamana internat, timp in care am sunat aproape in fiecare zi sa intreb cum se simte si cand vine inapoi. Chiar am fost in vizita sa-i duc cateva haine impreuna cu sampon, gel de dus si aparat de ras. Am fost noaptea, cand am iesit din tura la ora 23.00. Cad am ajuns acolo dormea, m-am uitat la el si in acel moment a deschis ochii si m-a recunoscut. Imi vorbea ca unui camarad cu care se cunostea de-o viata. La sfarsit nu a uitat insa sa-mi spuna sa le transmit salutari celor de la casa de batrani si sa stea linistiti ca se va intoarce repede.

In urma unor schimbari la firma unde lucram am fost detasat la o alta casa de batrani. Cu toate acestea citeam dosarul electronic in fiecare zi. Acum 4 zile am primit un email in care se spunea ca domnul P. a fost internat din nou in spital. In aceeasi seara, trecut de miezul noptii, se stingea pe un pat de spital, fara ca cineva sa-i fie aproape de el, Grecul din ,, Casa Turceasca''.

D-zeu sa-l odihneasca!