Dupa 8 ani.....
8 ani au trecut de la ultima mea postare pe acest blog. Intre timp s-au intamplat multe lucruri bune dar si mai putin bune.
Mai putin bun a fost faptul ca nu mi s-a prelungit contractul de munca. Motivatia a fost ca nu pot primi contract pe durata nedeterminata pentru ca trecem prin momente mai tulburi si nu se mai dau decat contracte pe durata limitata (6 luni sau 1 an). Dupa ce ai primit de doua ori cate un contract pe un an de zile, firma este obligata ca al treilea contract sa fie pe perioada nedeterminata.
Eu primisem semnale de la ceilalti colegi carora nu le fusese prelungit contractul ca si eu voi pati la fel. Eu nu credeam, pentru ca stiam ca ei aveau nevoie de mine: nu imi reprosasera nimic, munceam foarte bine. Dar in ziua cand am fost sa vorbesc despre prelungirea contractului, s-a intamplat! Cu zambetul pe buze spunandu-mi numai cuvinte de lauda, managera a spus ca din pacate trebuie sa-mi caut in alta parte de munca. M-a incurajat spunand ca sunt baiat bun, ca ei vor scrie o scrisoare frumoasa pentru viitorul angajator, dar ca la ei nu se poate.
Nu eram pregatit pentru acest lucru. Era ca si cum ma dadeau jos din tren intr-o gara necunoscuta.
Am ajuns acasa trist, dezamagit de ceea ce s-a intamplat, scarbit de societatea in care traim....
Stiam ca mai am o luna de munca si ma bazam ca voi primi ajutor de somaj timp de aproape 9 luni dupa aproape 10 ani de munca. In tot acest timp puteam sa caut un nou job. Poate ca aveam nevoie si de un pic de pauza pentru a ma gandi mai bine in ce directie sa o iau. Oare un semn de la Dumnezeu?
Devenise din ce in ce mai greu sa lucrezi ca asistent medical. Greu pentru ca era personal din ce in ce mai putin. Locuri de munca erau suficiente, dar culmea ca nu era personal suficient. De ce? Pentru ca vroaiu sa faca economii, dar salariile managerilor erau aceleasi. In randul managerilor nu se faceau restructurari, ci doar in randul asistentilor medicali.
Sotia mi-a fost alaturi din primul moment.
Cand m-a vazut trist acasa si-a dat seama ca nu mi-au prelungit contractul. Imi venea sa plang, ma uitam la pereti si nu intelegeam de ce nu mi-au prelungit contractul de munca atata timp cat ei erau foarte multumiti de mine. Acum dupa 8 ani, imi dau seama ca in Romania nimeni nu te invata sa treci mai usor peste astfel de lucruri. Sa gandesti pozitiv si sa spui: OK, NICI O PROBLEMA ! IMI VOI GASI SIGUR UN ALT SERVICI!
Conceptia romanilor este de a munci toata viata in acelasi loc. Acolo unde ai inceput munca de acolo vei iesi si la pensie. La fel si cu scoala. Incepi o facultate sau un curs la postliceala sau profesionala, iar daca dupa un an de zile vezi ca nu este pentru tine si nu-ti place, in Romania nu ai curajul sa intrerupi si sa faci altceva ce iti place. In primul rand pentru ca parintii te obliga si te imping de la spate: sa nu ma faci de ras. In al doilea rand ca te gandesti (si iti aduc aminte si parintii) ce va spune ,,LUMEA'' ca dupa un an de zile nu mai faci dreptul sau medicina, ci te apuci de coafat sau facut prajituri.
In Olanda este o alta mentalitate si ai posibilitati mult mai infinite de a face o cariera din ceea ce iti place sa faci. Ai posibilitatea sa incerci, sa schimbi pe parcurs si nimeni nu te judeca. Fiecare incearca sa te ajute sa te dezvolti pe ceea ce iti place sa faci. Si totul incepe din scoala. Este o schema mai complexa ca in Romania unde este generala, gimnaziu, liceu. Va voi detalia schema intr-o viitoare postare.
Si sa revenim...
Avand tot timpul sprijinul sotiei am avut timp sa ma gandesc ce sa fac pe viitor. Mi-a spus sa nu ma gandesc ca voi castiga mai putin, pentru ca impreuna vom trece peste greutati. Imi placea ceea ce faceam, dar m-am gandit pentru prima data in viata
si la o schimbare totala de job. Sa fac altceva, ceva ce imi placea cu adevarat.
Si am gasit!
Continuarea o veti afla in postarea urmatoare....
