Se afișează postările cu eticheta nisip. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nisip. Afișați toate postările

miercuri, 18 decembrie 2013













Vacanta de vara 2013-Cote d'Azur









Cu un pic de intarziere va scriu despre vacanta de vara. Destinatia a fost una de vis: Coasta de Azur.
Am ales sa mergem cu masina pentru ca la intoarcere sa trecem prin Germania sa mai stam si pe acolo cateva zile.






Drumul la dus ar fi trebuit conform navigatiei sa dureze cca 10-11 ore. Insa conform zicalei ,,Socoteala de acasa nu se socoteste cu cea din targ'', normal ca am facut mult mai mult. Un drum plin cu peripetii, dar a meritat. Am plecat seara cam pe la 11 din Olanda. Am strabatut Belgia fara probleme, la intrare in Luxemburg am avut de a face cu o furtuna de vara. Ploua cu galeata, autostrada nu se mai vedea, stergatoarele nu mai faceau fata, cerul era luminat de fulgerele puternice...noroc ca a durat doar jumatate de ora. In Luxemburg este cred cea mai ieftina benzina din Europa. Fiind informat de acasa, am facut in asa fel incat plinul l-am alimentat din Luxemburg. La prima benzinarie erau cozi pe 7-8 randuri, de parca era benzina gratis. Era mai ieftina cu 50 centi decat in Olanda. In Olanda era 1,7 euro, iar in Luxemburg era 1,2 euro. Aveau un sistem foarte inteligent. Iti alimentai masina, apoi inaintai cu masina pe un singur rand catre un automat. Acolo iti era afisat cat trebuie sa platesti si achitai cash sau cu cardul, apoi se ridica bariera si puteai pleca.
Am mers mai departe si am ajuns in Franta. Totul era bine pana la un moment dat cand m-am incurcat la un mare sens giratoriu, fiind noapte am luat un drum gresit. Am crezut ca navigatia ma va scoate pe drumul cel bun, insa ea a calculat o alta ruta. O ruta care ne-a dus pe drumuri nationale, pana cand la un moment dat s-a infundat din cauza lucrarilor. asta se intampla pe la 3 dimineata. Nici in ziua de azi nu stiu precis unde ma aflam, pentru ca noi stiam ca suntem inca in Franta, dar denumirile strazilor semanau mai mult cu germana. Pana la urma am reusit sa iesim la liman, insa navigatia nu ne-a mai condus pe ruta catre sudul Frantei, ci pe ruta care traversa muntii catre Elvetia.
Si uite asa dimineata ne-am trezit ca mai avem un pic pana in Elvetia. Aici se plateste o vigneta care este valabila un an de zile si are un pret fix, aproximativ 40 euro.
Elvetia e o tara frumoasa pe care sigur o vom revedea intr-o viitoare vacanta. Dupa ce am traversat destul de repede aceasta tara, la iesirea catre Italia , care se face printr-un tunel lung de vreo 13 km, am stat vreo 3-4 ore in file (ambuteiaj).















 Italia ne-a intampinat cu 38 grade Celsius! Aerul conditionat abia facea fata, soferii italieni erau indisciplinati, cozile erau imense la punctele de achitare a taxei de autostrada...Ce mai, ne-am fiert pe drum...si caldura...si oboseala...si trafic... Cand am intrat din nou in Franta dinspre Italia a inceput sa se simta diferenta. Tunelurile de partea italiana nu erau asa de ingrijite si luminate ca cele de pe partea franceza. Am ajuns la hotel la timp, pe la 6 seara . Ne-am cazat si am iesit imediat pe faleza. O frumusete, nici nu am cuvinte sa descriu.

Am fost cazati in Cagnes sur Mer, locul unde avea casa de vara, devenita intre timp muzeu, pictorul Renoir.  Acolo am descoperit si o parcare de masini foarte interesanta. Era practic sapata in munte. Intrai cu masina, iti luai actele si ce mai aveai nevoie din masina, o incuiai, apoi era preluata cu ajutorul unei brat hidraulic si pusa intr-un compartiment. Era ca un cilindru, totul fiind automat.




In zilele ce au urmat am fost la Cannes, am facut poze cu covorul rosu :))). Nu trebuie sa ratati turul cu trenuletul prin Cannes. Va va duce pe niste stradute inguste si cochete tipic frantuzesti. Treceam practic pe langa mesele teraselor. In Cannes am facut in majoritatea zilelor petrecute pe Coasta de Azur plaja. In zilele urmatoare am facut plimbari pe Marea Mediterana cu un vaporas ce avea fundul din sticla si puteai admira privelistea din adancuri. In larg erau ancorate multe iahturi, insa cel care mi-a atras atentia a fost cel al lui Abramovici, patronul celor de la Chelsea Londra. Nu ratati in Cannes hotelul Carlton, acolo unde se cazeaza starurile de film pe perioada festivalului de film.


Trebuie sa vizitati Aquasplash si Marineland din Antibes. Pentru asta aveti nevoie de o zi intreaga. Inca o zi o sa aveti nevoie pentru a vizita Gradinina exotica , fabricile de parfum si multe altele din Eze, un satuc situat la cativa kilometri de Nice. De aici ne-am cumparat parfumuri originale frantuzesti si am avut parte si de un un tur al fabricii cu un ghid. Noi am ales un ghid olandez. Aceasta era de fapt o olandeza ce lucra pentru acea fabrica si in momentul cand apareau turisti vorbitori de olandeza ii conducea pe acestia oferindu-le explicatii prin fabrica. Acolo ne-am intalnit si cu o romanca ce facea acelasi lucru, doar ca turistii romani erau mai rari.

























Cel putin o zi veti avea nevoie pentru a vizita Monaco.
Pentru a ajunge la Monaco noi am ales ca mijloc de transport elicopterul. A fost o experienta interesanta, a fost pentru prima data cand calatoream intr-un elicopter. Si pentru ca emotiile care le aveam nu erau de ajuns, tocmai in ziua programata a fost vremea rea: innorat, ploaie torentiala si vant. Cand am decolat din Nice ploua, insa cand am aterizat in Monaco....minune...soare si cald. Erau strazile ude de la ploaie dar era senin. Senzatia din elicopter a fost de parca eram agatat de lustra si din cand in cand ma mai scutura un pic. Toata ziua ne-am plimbat prin Monaco. Am vizitat muzeul Oceanografic si Gradinile exotice, inclusiv pestera. O data in viata trebuie sa ajungeti si la Monaco. In fata casino-ului erau parcati numai bolizi de lux, iar in spate numai iahturi.....

In Nice nu am avut timp decat de un tur cu trenuletul care ne-a dus pana sus la ruinele castelului de unde am putut admira intregul oras. Data viitoare cand vom merge vom avea mai mult timp.

Cazarea a fost una foarte buna. Curat, aer conditionat, liniste, piscina, biliard...Seara mancam la restaurant, niciodata la acelasi...am vrut sa incercam cat mai multe si variate restaurante. Un lucru pot spune sigur: pe Coasta de Azur in Cagnes sur Mer am mancat cele mai bune scoici.



marți, 19 iunie 2012

Tenerife-un loc de vis

Saptamana trecuta m-am intors din vacanta mea de 10 zile petrecuta in Tenerife. A fost cea mai frumoasa vacanta de pana acum. Soare, ocean, munte, vulcan inalt de cca 3900 metri, caldura pe plaja si racoare in padurile de pe crestele muntilor, plantatii de banane, avocado, mango, balene si delfini in larg. Foarte multe!! Nici nu stiu cu ce sa incep, nici nu stiu ce sa spun ca a fost mai frumos.

Parque Santiago IV-Tenerife
Am plecat intr-o zi de luni din Olanda, mai prescis Amsterdam. Era o zi de iunie ploioasa, cu un vant asa de rece de credeai ca e toamna. Ne-am imbarcat, eu si prietena, apoi m-am asezat relativ linistit pe scaunul de la geam. Nu-mi este frica sa zbor cu avionul, doar ca am emotii la decolare si aterizare.

Ziua plecarii spre Tenerife













Eram deasupra Lisabonei

Zborul a durat aproximativ 4 ore si 30 minute, cu o escala in La Palma. Cand am ajuns pe insula era foarte bine, caldura pe care ne-o doream in Olanda , vant cu care eram obisnuiti si un pic innorat. Pe parcursul vacantei am observat ca norii nu lipseau din peisaj doar ca ei erau prezenti pe culmile inalte ale muntilor, iar jos pe plaja era soare. Deci ne puteam bronza linistiti.






 Am avut o masina inchiriata cu care ne-am deplasat pe toata insula, dar am mai si facut plaja intre timp. Am atat de multe de scris, dar nu am timp asa mult acum. Asa ca doar voi enumera ce am facut iar zilele urmatoare promit ca vin cu informatii mai detaliate.
Seat Ibiza-8 zile 80 euro
In Tenerife poti vizita:
-Los Gigantes
Los Gigantes
















-El Tangue(camel center-poti face o plimbare cu camila)
-Icod de los vinos cu Drago Millenario(un copac vechi de sute de ani), plus un frumos parc cu fluturi
-El Teide(vulcanul) -poti urca cu telecabina pana la 3500m apoi pe jos pana in varf
El Teide-varful vulcanului
-Loro Parque-o gradina zoologica foarte frumoasa cu spectacole de delfini,lei de mare, papagali si balene Orca. Spectacole cu balene Orca se tin doar in 2 locatii de pe glob: SUA (Miami) si Tenerife.
Loro Parque-vedere interioara


















-Siam Park -un water parc unde nu te plictisesti
-Tenerife Pearl-unde poti alege o scoica pentru 25 de euro. Ti se desface scoica iar perla gasita in ea este masurata si primesti un certificat de calitate. In functie de marimea si suprafata perlei se stabileste si valoarea ei. Eu am platit 25 de euro si am gasit o perla in valoare de 105 euro, pe care au montat-o pe un pandantiv din aur. Acesta impreuna cu un lantisor de aur le-am facut cadou prietenei mele.
De aici puteai alege o scoica















 -Jeep Safari La Gomera- o experienta de neuitat pe insula vecina La Gomera, insula de unde a plecat in 1492 Cristifor Columb spre India, dar a descoperit America. Excursia aceasta dureaza o zi intreaga, dar merita toti banii.
-plimbare in larg cu catamaranul- unde poti admira delfini, casaloti sau chiar balene
Casaloti vazuti din catamaran















-scufundare cu submarinul pana la 30m
-plaja de Las Teresitas- o plaja facuta artificial cu nisip adus din Sahara
-Santa Cruz de Tenerife-capitala

Voi reveni cu mai multe poze si filmulete!